Politica de retur online

 Produsele achiziționate nu se pot returnacu excepția acelora care prezintă abateri de la caracteristicile prescrise sau declarate, pentru care comerciantul este obligat, la cererea consumatorului, să le înlocuiască, să le refacă sau să restituie contravaloarea acestora, potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorului și Legii nr. 449/2003  privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora.

Produsele care prezintă abateri de la caracteristicile prescrise sau declaratepot fi returnate*, respectiv consumatorii au dreptul la înlocuirea produsului sau returnarea banilor de către comerciant, dacă deficiența a apărut în termen de 14 de zile de la dată achiziționării produsului.

Dacă comanda a fost finalizată online (contractul a fost încheiat fără prezență fizică în acelaș loc a cumpărătorului și a vânzătorului), chiar dacă plata se face în magzin (sau la punctul de lucru al magazinului), tot 14 zile calendaristice se va avea la dispoziție pentru returnarea produsului.

Orice solicitare privind returnarea produselor după acest termen nu poate fi acceptată.

Pentru produsele de folosință îndelungată care au certificat de garanție (jucării de pluș ediții limitate) și care prezintă neconformități/abateri de la caracteristicele prescrise, consumatorul are dreptul de a solicita www.steiff.ro  în primul rând repararea produsului sau are dreptul de a solicita înlocuirea produsului, în fiecare caz fără plată. Doar în cazul în care produsul nu poate fi reparat, înlocuit, consumatorul poate solicita  comerciantului restituirea prețului.

Consumatorul nu are dreptul de a returna produsul achiziționat în cazul în care a ales greșit sau produsul nu este adecvat nevoilor sale sau în cazul în care deficiența putea fi cunoscută la momentul achiziționării produsului.  

Consumatorul nu are dreptul de a returna produsul dacă acesta a fost deteriorat sau a fost utilizat în mod incorect de către consumator.

*Produsele pot fi returnate în baza bonului fiscal și/sau factură fiscală, care face dovada achiziționării acestora din magazinul online www.steiff.ro. În cazul în care se va impune restituirea prețului, această se va realiza prin întocmirea documentelor justificative, consumatorul completând aceste documente cu regim special cu toate datele aferente. Refuzul completării de către consumator a datelor necesare întocmirii documentelor justificative, conduce la imposibilitatea returnării produselor.

Pașii pentru returnarea produsului, cumpărate online de pe www.steiff.ro :

  1. Asigură-te că produsul îndeplinește condițiile de retur.
    2. Citeste cu atentie politica de retur;
    3. Selectează în formular opțiunea de retur:
    a. Schimb cu același model;
    b. Schimb cu un produs diferit disponibil în stoc;
    c. Restituirea sumei achitate la cumpărare.
    4. După aprobarea cererii de retur vom trimite curierul la tine să ridice produsul pe care vrei să îl returnezi. În situația în care ai optat pentru un produs la schimb, curierul îți va aduce produsul nou și va prelua la schimb produsul care face obiectul returului, împreuna cu un proces verbal de predare primire a mărfii, in 2 exemplare, câte unul pentru fiecare.
    5. Soluționarea returului, fie că este vorba de înlocuirea cu un alt produs, fie de restituirea banilor, se realizează în interval de max 15 zile, cu condiția ca produsul nou, dorit pentru înlocuire, să fie în stoc. În cazul rambursării sumei plătite, viramentul în contul tău (specificat în formularul de retur) sau pe card (dacă ai plătit cu cardul) se face în max. 15 zile de la data reintrării produsului returnat în posesia www.steiff.ro.

Produsele pentru care nu se acceptă returul sunt:

  1. Produse desigiliate;
  2. Colet returnat fără anunț în prealabil;
  3. În situația în careun colet care a fost expediat de www.steiff.ro nu este acceptat de către destinatar fără un motiv invocat și fără anunțarea în prealabil prin orice modalitate de contact: telefon, email etc se va dispune următoarea măsuriă: în contul de client asociat comenzii returnate va rămâne activă doar modalitatea de plată online cu cardul pentru următoarele comenzi plasate.

Sesizările cu privire la returnarea produselor pot fi comunicate la  adresa de e-mail : office@steiff.ro